mă dezic de vorbele-mucenici, ele miros bine, au gust de cozonac

dar sunt lipicioase și valorează cât o gaură în pingea când e să

punem baza în ele, un mucenic mort este doar încă un mort,

când peste martiri se lasă iarna polară la sighet. vorbele mint, folosește-le

dar nu te încrede niciodată în ele, eventual compune cu ele aforisme de parcă

am mulge scurtele momente de luciditate din delirul nesfârșit al

filozofului calificat în aspecte post-nucleare

ca să vezi ce mi s-a întâmplat, mai deunăzi am invitat o adolescentă

la film, și m-am gândit să o impresionez pe deplin cu empatia mea

proverbială. ne-am uitat împreună la adolescence după care am sperat

că va accepta să continuăm meditația și să facem tema la română

despre valorile literare și o analiză sintactico-morfologică pe un text

plictisitor de freud. după 4 ore de adolescență ea s-a cerut la baie și

a evadat pe geamlâc în universul sălbatic al junglei de afară. tocmai ar

fi urmat să îi spun că mi-e greață de adolescenții britanici; ca niște

fiare nestăpânite, sunt de o răutate ieșită din comun

vorbele mint și se ascund după paravanul din hârtie de orez al sensurilor

figurate. ideal ar fi ca atunci când vorbele îți vorbesc să ai posibilitatea

de a le privi în ochi, dar cine își permite să bată atâta amar de drum

pentru niște biete consoane, hiaturi, diftongi și semivocaleși un h mut

beat cui, cărora să le ții lumânarea la 20 de ani de la prima lor

împreunare dătătoare de sens